Tarta proteica de dovlecei

Pentru ca este inca sezonul dovleceilor si am strans muult rod zilele acestea, a trebuit sa fac ceva din ei ca sa nu se strice. Asa ca, am inceput sa caut variante.

Am ales sa fac o tarta maare cu mult dovlecel dar care sa fie si cu multa proteina, ca sa tina de foame ca fel principal- foarte rar mananc 2 feluri la o masa.

Nu m-am inspirat absolut de nicaieri, am lasat propriile idei sa se lege formand o reteta. Si a dat bine la final!

Pentru o tava mare, intinsa, de 30/40 am folosit urmatoarele:

2500 gr dovlecel

450 gr faina de grau (proteine: 8.2 gr/100gr)

150 gr fulgi de drojdie inactiva (proteine :46.4gr/100gr)

150 gr tarate de psyllium (fibre: 78gr/100gr)

8 oua (proteine: 6gr/ou mare)

50 gr pudra proteica de canepa ( proteine: 50gr/100gr)

50 gr seminte de susan negru (proteine : 16.8gr/100gr, fibre: 12gr/100gr)

50 gr seminte de in (proteine :18.29gr/100gr, fibre: 27.3gr/100gr)

50 gr seminte de pin- pentru decor (proteine 24:gr/100gr)

sare

Am avut dovlecei tineri asa ca nu i-am mai curatat de coaja. Doar i-am spalat, le-am dat jos semintele mai mari si i-am dat pe razatoarea electrica. Nu i-am mai stors deloc de zeama.

Dovlecei spalati si taiati
Dovlecei dati pe razatoarea electrica

Am pus toate ingredientele intr-un lighean mare, mai putin semintele de pin, le-am amestecat bine, bine si am obtinut un aluat lipicios, nu tare.

Ingrediente pentru tarta de dovlecei

In tava mare de la cuptor am pus hartie de copt pe care am uns-o cu ulei de masline; la fel si marginile tavii.

Am turnat compozitia in tava, am nivelat-o bine si am presarat semintele de pin pe suprafata intregii tarte.

Intre timp cuptorul s-a preincalzit la 190 grade. Am pus tava la cuptor, fara ventilatie, timp de o ora.

S-a rumenit frumos la suprafata. La interior este umeda, cremoasa dar compacta.

Merge foarte bine alaturi de un iaurt de soia sau impreuna cu cateva rosii cherry de gradina 🙂

Spor si pofta buna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *